.
Vad cu ochii mintii, taramuri ce-au pierit sub viclenia unor asa-zisi generali. Vad cetatea ce inca isi asteapta voinicii cu portile schilodite de asalturi, purtand cu sila pe metereze, steagul neputinciosilor.
Mai vad codrii. Paduri cutreierate, inca, de Sanziane si haiduci. Paduri ce inca pastreaza ecoul sunetului de corn.
Jos, vaile si dealurile in care mai suna mut, urletul capului de lup. Vaile si dealurile in care mai dainuie ropotele cailor si mirosul de piatra proaspat sparta.
Si raurile...Susura in continuare, cantecele cristaline ale fecioarelor. Carari de munte, batucite de geti si salbaticiuni.
Poienile, locurile in care, la ceas de taina, in nopti luminate, se intalneau la sfat, capeteniile.
Aud ecoul grotelor si invataturilor sihastrilor. Miros de intelepciune si seu de lumanare ce vantul le poarta peste taramuri, pentru cei ce pot simti chemarea.
Toate acestea, pretutindeni sunt! – innecate in miros de mici si varza acra, inabusite in chiote erectile si ritmuri orientale. Uitate de cei ce ar fi trebuit sa fie continuatori, si-aleg sa fie primate.
Uitate pe vecie!
Poate doar tu, si eu, si...voi toti laolalta, mai simtim. Si purtam aceste amintiri si cuvinte sacre ca pe camasa a mortii, ca un paradox!
Autor: Geticul
Autor: Geticul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu