sâmbătă, 24 aprilie 2010

Celţii şi dacii



Celtii sunt dintre primele populatii indo-europene, care s-au raspândit in Europa începând cu mileniul doi înainte de Hristos, pâna în primul secol. Triburile lor se întindeau din insulele britanice si nordul Spaniei pâna în Transilvania si la coastele Marii Negre si în Galitia si Anatolia.

Cele mai vechi marturii arheologice ale celtilor provin din Hallstatt, Austria, lânga Salzburg, unde s-au descoperit morminte din anul 700 î.H.

La mijlocul secolului 5 î.H. a început sa se raspândeasca cultura La Tene, caracterizata de o arta abstracta cu desene geometrice si forme de pasari si animale stilizate. În aceasta perioada celtii au migrat în estul Europei. Ei au patruns în Transilvania în jurul anului 350 î.H.

 
În Transilvania se cunosc 80 de necropole si morminte izolate ale celtilor, iar în Oltenia s-au gasit 40 de puncte arheologice celtice si ale scordiscilor (celti amestecati cu traci, iliri, etc.). Acestea confirma convietuirea pasnica a dacilor si celtilor pe parcursul a doua secole, dupa care celtii au fost asimilati.

Triburile celtice care au intrat în contact cu dacii au fost boii, tauriscii si scordiscii. De remarcat asemanarea semnificatiei denumirilor primelor doua triburi. Celtii cei mai viteji purtau coifuri împodobite cu coarne de bou/taur. Probabil ca de aici provin si denumirile date celor doua triburi, denumiri care desi au fost preluate ca atare în istorie, parca au fost date în limba româna, neavând traduceri atât de apropiate în vreo alta limba!

"La unele coifuri sunt fixate coarne, la altele capete - în relief - de pasari sau dobitoace. Multi îsi acopera pieptul cu zale de fier. Altii, drept platosa au doar pielea lor si se lupta goi" (Diodor).

"În fata au fost asezati tauriscii si boii cisalpini pentru a face fata romanilor. Ei si-au asezat pe flancuri carutele si carele, iar prada de razboi era pe unul din dealurile de lânga drumul aflat sub paza.(...) Insurbres si Boii erau îmbracati în pantaloni si mantii usoare, dar tribul Cesate, din trufie si îndrazneala, si-au aruncat hainele de pe ei si s-au dus dezbracati în fata ostirii, neavând altceva decât armele." (Polybius)

Tribul boiilor este cel de la care provine denumirea zonei lor de origine: Boemia. Scordiscii sunt cei care au întemeiat orasul Singidunum, Belgrad-ul de astazi. Celtii pastrau craniile adversarilor ucisi, iar scordiscii le foloseau drept cupe din care beau la ospete. "Craniul constituia receptacolul unei forte sacre, de origine divina, care îl proteja pe proprietar împotriva tuturor primejdiilor si în acelasi timp îi asigura sanatate, bogatie si victorie." (Mircea Eliade)

Poetul latin Lucanus vorbeste despre cei trei zei, triada suprema a panteonului celt, Teutates, Esus si Taranis, carora li se aduceau sacrificii umane: celui dintâi prin înecarea victimei, celui de-al doilea prin spânzurarea ei de un copac, iar lui Taranis (Taranos sau Taranucus), prin arderea de viu a celui sacrificat.

Femeile celte se bucurau de o mare libertate, inexistenta la alte populatii, fiind considerate egale barbatilor. Erau si femei razboinice, care luptau, conform obiceiului celt, în pielea goala. Aceasta se observa si pe monedele celtilor redoncs (calare) si de pe o moneda armoricana (razboinica alergând).

Cel mai celebru medic antic care a scris în limba latina era celt de origine si se numea Marcellus Empiricus. În scrierea sa De medicamentis liber sunt prezente si incantatii magice, unele dintre ele foarte asemanatoare sau chiar identice cu descântecele românesti. Iata un exemplu:

Textul latin:

"Pastores te invenerunt,
Sine manibus colligerunt,
Sine foco coxerunt,
Sine dentibus comederunt"

(De medicamentis, XXI, 3; si XXVIII, 16)

si cel românesc:

"Ciobanasii te aflara,
Fara mâini te prinsera,
Fara foc te fripsera,
Fara gura te mâncara."

(Ch. Laugier, Etnografia medicala a Olteniei)

Faptul ca celtii au preluat de la daci diverse procedee magice este confirmat si de Origene, unul dintre parintii bisericii crestine: "tracul Zamolxis, care învatase pe druizi, printre altele si divinatia prin fise si numere" (Philosophumena, I, 2 si 22)

Atât la daci cât si la celti exista interdictia de a scrie descântecele si alte procedee magice, deoarece ele se transmiteau numai din tata în fiu sau catre cei initiati, stiut fiind ca prin dezvaluirea lor unor straini, acestea îsi pierd puterea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu