Ion I. Cantacuzino ṣi filmul românesc  

Posted by LadyAgatha



      
                

Supranumit “Doctor al cinematografiei româneṣti”, Ion. I. Cantacuzino se numără printre personalitățile ilustre ṣi influente aparținând unei  perioade “fragile” din istoriei României. Fiul actriţei Maria Filotti şi al inginerului Ion I. Cantacuzino, Doctorul a absolvit pe lângă facultatea de Medicină Legală din Bucureṣti ṣi Facultatea de Litere şi Filozofie, specialitatea psihologie, estetică şi istoria artei, în 1931. A fost un om pentru care cinematografia era o adevărată pasiune, iar acest lucru se reflectă foarte bine în scrierile sale. În lucrarea sa, “Uzina de basme”, teoretizează despre film într-o manieră proprie ṣi pe alocuri presărată cu metafore. Astfel, el descrie cinematograful ca fiind “ubicuist  în spațiu ṣi simultaneist în timp, amalgamând  îndepărtările  pe acelaṣi alb pătrat de pânză, suprimând distanța ṣi oprind, ca Josua, soarele ṣi vremea în loc, asociind miṣcarea, dedublarea, emoția, râsul ṣi impalpabilul sufletesc, proiectând apoi pe un portativ gigantic gama neṣteptată ṣi nebănuită a tuturor expresiilor lor, de la rictusul de plâns pana la poezia înduioṣărilor ascunse ce nu putuseră fi încă prinse de lentila imperfectă a ochiului uman, dislocând astfel toate normele prestabilite ale înțelegerii noastre ṣi pulverizând proporțiile cadrelor ei ancestrale, timpul ṣi spațiul-cinematograful era firesc să fie arta care să reprezinte pentru muritorii de astăzi resursa supremelor consolorari ṣi speranțe-evadarea ideală”. Conform lui Ion. I. Cantacuzino, caracterele definititorii ale “artei ecranului” sunt "viața exprimată prin miṣcarea luminii. Poezia imaginii prinsă în ceea ce are mai caracteristic. Ritmul intim al miṣcării ei". 

 Printre studiile, cercetările, comunicările ştiinţifice pe teme de psihiatrie, istoria medicinei şi iatroistoriografie publicate între anii 1935-1939 şi 1955-1975 se numără "Ioana d’Arc", "Descartes şi medicina", "Psihopatia pictorului Van Gogh" , "Molière şi medicina", "Aspecte medicale în opera lui Dimitrie Cantemir" , "Literatura şi medicina" , "Arta şi medicina", "Jocul căluşarilor" şi "Psihodrama".

 Înzestrat fiind cu un talent oratoric de excepție,  Ion I. Cantacuzino înființează la Radio România prima emisiune de analiză cinematografică în direct,“Cronica cinematografică” ṣi publică la începutul anilor 30’ primele cronici de film.  În 1934, redactează primul său scenariu cinematografic pentru documentarul „România", regizat de Paul Călinescu şi Jean Mihail ṣi totodată publică volumul “Uzina de basme". A fost chemat sa ocupe postul de director al Cinematografiei de Stat la sfârşitul anului 1940. Chiar dacă era rudă cu generalul Zizi Cantacuzino, fostul conducator al partidului “Totul pentru Tară”, Ion I. Cantacuzino a avut un rol important în temperarea secției cinematografice legionare. Totodată, de-a lungul mandatului său în postul de director, Doctorul s-a  ocupat de autorizarea şi controlul sălilor, de producerea filmelor documentare şi a jurnalelor de actualităţi dar şi de cenzura filmelor sau de formarea cadrelor-operatori, sunetişti.

 Între anii 1939 şi 1948 a fost consilier şi secretar literar la Teatrul „Maria Filotti”, director de scenă – cu un curs de regie absolvit în 1948. A scris piesele “Dridri”, “Hai să fim fericiţi” şi “Republica femeilor”. Este autorul unor volume de eseuri despre teatru, printre care se numără ” Contrapunct teatral”, apărut în 1940. De asemenea  a făcut şi critică de teatru, a fost traducător de piese în şi din limba română. 

În 1941, Ion I. Cantacuzino a fost numit director al Centrului Naţional al Cinematografiei. Pe parcursul carierei sale,  a scris, a regizat şi a  produs o serie de documentare printre care „Castelul Peleş” şi „România în lupta contra bolşevismului”(1941). Produce filme de ficţiune precum „Odessa în flăcări” (o dramă despre refugiaţii din Basarabia). A scris scenariile pentru filme ca România 1934 în regia lui Jean Mihail, Castelul Peleṣ, Noi(scenariu ṣi regie), Războiul nostru sfânt(scenariu ṣi regie). De asemenea, a fost director de producție al filmelor “O noapte furtunoasă” respectiv “Visul unei nopți de vară”, ambele în regia lui Jean Georgescu. A fost producător al filmului de ficțiune rezultat în urma colaborării cinematografice româno-italiene “Odessa în flăcări”, o dramă despre refugiații din Basarabia. 

Este lesne de înțeles faptul că datorită descendenţei sale nobile şi a atitudinii puternic anticomuniste manifestate în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Ion I. Cantacuzino a fost arestat in perioada comunistă. După eliberare, a revenit în lumea filmului ca ṣi cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române.

            În plină putere de creație, în noaptea de 26 iulie 1975, s-a stins din viață cel care s-a dovedit a fi o mare personalitate, un adevărat cărturar care ṣi-a dedicat viața contribuind la creṣterea prestigiului istoriei, ṣtiinței ṣi nu în ultimul rând cinematografiei româneṣti aflată în plină ascensiune la acea vreme. “În pofida chiar a multiplelor sale înzestrări, ce i-ar fi îngăduit accesul la performanțe intelectuale în domenii superioare cotate, Ion. I. Cantacuzino a ales filmul fără ṣovăire, la început ca o îndeletnicire de suflet,  apoi ca o a doua profesie, pentru ca spre sfârṣitul vieții cinematograful să-i devină o dominantă ṣi acaparatoare preocupare.”(Olteea Vasilescu în prefața volumului “Uzina de Basme”)


Autor: Ioana Agatha Păltinel
 

Bibliografie

1. Ion I. Cantacuzino, “Uzina de Basme”Scrieri despre cinema, Ed. Maiko, Colecția Fundației Cantacuzino










This entry was posted on miercuri, 5 noiembrie 2014 at 17:07 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

0 comentarii

Trimiteți un comentariu