Biserica Lui Dante

Biserica lui Dante
lăcașul cu legende

În centrul Florenței, “ascunsă” în salba de monumente și clădiri de o valoare inestimabilă ce înconjoară dezordonat Domul, se află “Chiesa di Santa Margherita dei Cerchi “. Un lăcaş de cult construit în stilul arhitecturii vernaculare de început de secol 11, dar flancat în stil medieval de alte câteva clădiri, de o vârstă cu ea, pe lângă care poţi trece fără să remarci măcar faptul că există.

Edificiul este menţionat în istorie pentru prima oară în anul 1032, dar primele informaţii clare referitoare la situaţia acestuia se localizează abia în anul 1353, atunci când acesta intră în administrarea familiei Cerchi, motiv pentru care este denumit popular “ a Cerchilor (Chiesa ... dei Cerchi) “ . Astăzi, majoritatea broşurilor turistice şi localnicii înşişi, vorbesc despre acest modest lăcaş de cult, numindu-l “Biserica lui Dante”.



Intrarea in Biserica



Combinaţia dintre un lăcaş de cult cu o vechime remarcabilă şi o istorie pe măsură şi numele primului mare poet de limbă italiană (Sommo Poeta -„poet în cel mai înalt grad”-), dă naştere unei file de istorie în care fantezia şi adevărul istoric se îmbină armonios, lăsând loc misterului să formeze un gol de emoţie în sufletul vizitatorului pasionat.

Altarul

Intrarea în micul edificiu se face dintr-o stradă îngustă numită „via dei Calzaiuoli”. Două uşi mari de lemn separă pereţii din piatră ai clădirilor ce flanchează strada de semiîntunericul din Biserică. Deasupra uşilor, s-a realizat un mic acoperiş cu scopul de a le proteja pe acestea de ploi, iar pe peretele din dreapta intrării, există o placă din marmură ce informează drumeţul cu privire la numele şi însemnătatea clădirii în faţa căreia se află. Fără aceste lucruri, destinaţia clădirii nu ar fi în nici un fel trădată de aspectul extern. Pereţii exteriori nefiind cu nimic diferiţi de cei ai clădirilor ce o înconjoară.

Dincolo de uşi, semiîntuneric. Câteva lumânări în altar şi lumina scăpătată printr-o fereastră de deasupra acestuia îndrăznesc să secere umbra. Pasionat sau nu, după ce treci pragul simţi că ai intrat într-o carte de istorie, scrisă în interiorul unei Biserici. Pereţii, de-o parte şi de alta sunt presăraţi de tablouri, ilustraţii, plăci de toate mărimile care păstrează în gravurile ce le acoperă memoria unor evenimente petrecute între acei pereţi ori a unor oameni de seamă ai lăcaşului. De departe, două figuri de seamă se disting între toate. Una este “divinul” (cum este supranumit) Dante Alighieri, iar cealaltă, muza acestuia, iubirea neîmpartăşită pe numele ei, Beatrice Portinari.

Intrând, te opreşti în prag. În faţă, altarul de o simplitate păgână învăluit de un spectacol discret, oferit de lumini şi umbre pe pereţii ce sunt proprietate a timpului, îţi oferă o perspectivă bună pentru observarea celor două cripte situate de o parte şi de alta a culoarului central, în mijlocul încăperii. Cea din stânga este a lui Beatrice Portinari. Femeia căreia, acesta, i-a dăruit eternitatea menţionând-o în scrierile sale, deşi în realitate nu a putut-o avea niciodată. Dealtfel, Beatrice Portinari este primul personaj feminin clar conturat în literatura italiană, lucru datorat în totalitate pasiunii şi dragostei pe care Dante Alighieri o purta faţă de aceasta, în ciuda faptului că pe durata scurtei ei vieţi, poetul nu a întalnit-o decat de două ori. Una din cele şase fiice ale bancherului Folco Portinari, Beatrice ( alintata Bice ) s-a născut în anul 1266, în Firenze. Printr-o căsătorie timpurie cu Simone de` Bardi ( Mone ), Bice păşeşte în viaţă, intrând în familia Bardilor. La data de 8 iunie 1290, Beatrice Portinari este declarată decedată. Motivele sunt necunoscute dar se bănuieşte că ar fi vorba despre un deces la prima naştere. La mai bine de 700 de ani de la moartea ei, singurele dovezi ale existenţei sale sunt paginile semnate de Alighieri şi cripta din lăcaşul de cult fiorentin. Un compus de suprafeţe rectangulare, mormântul este în permanenţă presărat de bileţele purtate de turişti, în care aceştia îi lasă mesaje şi flori.



Cripta lui Beatrice Portinari

A doua criptă, este paralelă cu cea a lui Beatrice Portinari. Un capac sculptat în piatră asemenea unui sarcofag acoperă mormântul, presărat şi acesta cu flori. Deasupra, o placă de marmură de mici dimensiuni informează faptul că acolo îşi doarme somnul de veci Monna Tessa, dădaca lui Beatrice. Peretele din spatele acestei cripte este presărat cu tablouri şi plăci comemorative. În partea dreaptă, spre ieşire, un tablou de mici dimensiuni realizat în anul 1928 de pictorul local R. Sorbi, redă o perspectivă foarte ingrijită şi plăcută artistic, asupra nunţii dintre Beatrice Portinari şi Simone de` Bardi. Alături și fără o relativă legătură, o plăcuţă din piatră memorează nivelul la care a ajuns apa râului Arno, la data de 4 noiembrie 1966.

 

Cripa dadacei Monna Tessa



Inundatia din anul 1966

Alături de mărturia acestei calamităţi naturale, în lateral, pe o bucată generoasă de marmură sunt trecute numele monarhilor care au slujit în acest lăcaş de cult timp de șapte secole. După parcurgerea tuturor acestor detalii, o ultimă privire de ansamblu. Nu e greu în acest context să îți închipui atât pe Dante, cât şi pe Beatrice, participând la slujba duminicală, la fel ca în urmă cu 730 de ani. Aşa se încheie în acest (aparent) modest lăcaş de cult, un capitol de istorie. Alte şi alte suflete entuziaste îţi pândesc paşii la ieşire asteptând nerăbdătoare parcă, să eliberezi accesul pentru a le face loc să păşească grăbite înăuntru.

Intalnirea dintre Dante si Beatrice

Postum: Am descoperit această bisericuţă absolut întâmplător, într-o duminică de iunie. Pe lângă pereţii Bisericii, martor al emoţiei trăite atunci, este bunul meu prieten Aurelian Ionescu. Nu am studiat Dante până la scrierea acestui material, dar aveam o vagă idee referitoare la o poveste de dragoste neîmpărtăşită dintre “Poetul Divin” şi o oarecare “Beatrice”, despre a cărei existenţă credeam că nu mai există urme. Iată deci, că există urme. Mai mult decât atât, personal, cred că istoria a dorit în cele din urmă ca Dante şi Beatrice să fie împreună. Dacă veţi căuta pe Google “chiesa di Dante”, veţi primi ca sugestie, “chiesa di Dante e Beatrice”...

Un articol semnat de Radu A.P.