D de la Dor
Nu puteam lasa sa treaca luna aceasta fara sa amintesc de unul dintre cei datorita carora m-am indragostit de avioane si de tot ce inseamna zbor: pilotul si scriitorul Doru Davidovici. Nu a fost singurul aviator scriitor - cunoscuti imi sunt St. Exupery, bineinteles, Victor Donciu (a carui carte "Totul despre escadrila I" am devorat-o pe la 17 ani), Dumitru "Foozie" Berbunschi (si el plecat de curand dintre noi) - dar Doru Davidovici are in biblioteca mea un loc special. Nu stiu daca breasla scriitorilor romani il recunoaste ca membru legitim, dar cu siguranta aviatorii nu l-au uitat.
Luna viitoare, se vor implinit 22 de ani de la disparitia sa - cum altfel decat la mansa unui Mig 21. La a 6-a iesire din ziua de 20 Aprilie 1989, dubla pilotata de instructorul lt. col. Davidovici si lt. Dumitru Petra s-a prabusit de la 1000 m, inaintea ultimului viraj care ar fi trebuit sa ii aduca in axul pistei.
Cauzele nu au fost niciodata elucidate, sau cel putin nu au fost date publicitatii (se spune ca avionul ar fi intrat in turbulentele provocate de un alt Mig venit la aterizare, devenind astfel imposibil de controlat).
Ce a ramas in urma sa? "Aripi de Argint", "Caii de la Voronet", "Celula de Alarma", "Culoarea cerului", "Insula nevazuta", "Intrarea actorilor", "Lumi galactice", "Zeita de Oricalc", "Sferele verzi", "Ridica-te si mergi", "Ultima aventura a lui Nat Pinkerton", "Dezmintire la mit (postum)" si, preferata mea, "V de la Victorie". Cartile lui Doru sunt misterioase, "ghicesti" in spatele frazelor tiparite omul care adora sa zboare si sa scrie despre asta mai mult decat sa vorbeasca, dar sunt in acelasi timp pline de viata, viata in adevaratul sens al cuvantului, incepand cu satisfactia din duduitul unui motor si terminand cu durerea pierderii unei persoane dragi. Cu totii am trecut cel putin o data prin momentele povestite de el, sau macar printr-o buna parte din ele, dar filtrate prin "lentila" sa, ele capata un altfel de inteles.
Ce ma bucura cel mai mult e ca inca nu este uitat. Cartile sale se gasesc. Aviatorii il comemoreaza, (chiar si cei de la Muzeul Aviatiei i-au dedicat, nu fara intarziere as zice, o placuta comemorativa si o expozitie de carte lunea trecuta), la Baza Aeriana 86 (unde a zburat o buna parte din cariera) s-a zburat in amintirea sa, si poate cel mai frumos cadou postum care i s-a facut, programul de modernizare a Mig-ului 21 (avion pe care l-a venerat, practic), demarat la mijlocul anilor '90, a purtat denumirea "D.D." - de la Doru Davidovici.
Amintindu-mi de noptile in care adormeam peste "Celula de Alarma" si de caietele mele din scoala pline cu siluete de "21", il las, cel mai bine, pe Doru, sa vorbeasca:
"Ce se întâmplă în noi când simţim cum cineva trăieşte clipe întregi numai pentru noi? Ce se sparge, ce se reface la loc din resturi care păreau de nemaiadunat între ele, pentru cât şi în ce fel fermecat se încarcă bateriile acelea misterioase numite încredere în sine, chef de viaţă sau mai ştiu eu cum? Ce trebuie să scoţi, într-adevăr, din tine, pentru ca cel, cea de alături să simtă cum trăieşti câteva clipe numai pentru el, ea? Chiar scoţi, te pierzi, risipeşti din tine aşa, dăruindu-te blând... ori, prin nu ştiu ce alchimie misterioasă, de fapt câştigi enorm în povestea asta care, aparent, te-a desfiinţat?[...] Intotdeauna e soare dincolo de nori, cam asta am reusit eu sa invat in douazeci de ani de zburat. Suna a sablon, dar asa stau lucrurile, sa stii: soarele e oricum acolo. Pe cerul foarte albastru. Aviatorii stiu asta. [...] Si decolam cu avionul cel mare drept in soarele despre care stim noi ca trebuie sa fie dincolo de nori ". - "V de la Victorie", 1986.
De: Aurelian Ionescu
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu