Teoria evolutiei umane a aparut odata cu descoperirile uimitoare ale lui Darwin care formeaza astazi legea evolutiei speciilor si care demonstreaza faptul ca , datorita conditiilor de mediu, speciile dezvolta mutatii dand nastere in timp altor specii diferite. In ce priveste omul, primele dovezi in acest sens au fost gasite in anii '20 sub forma unor fosile partiale a ceea ce acum numim australopiteci, cu trasaturi atat umanoide cat si similare speciilor de maimute antropoide cunoscute in zilele noastre. Partea cea mai "interesanta" : din prea mult zel in a-si demonstra teoriile, se pare ca unii cercetatori au recurs la falsificari ale fosilelor, cum avem cazul omului din Piltdown despre care s-a descoperit ca nu e decat un craniu de om modern cu o mandibula de urangutan atasata.
Dar sa revenim la dovezi reale. Dupa primele cercetari de la inceputul secolului trecut, teoria suna cam asa: candva in urma cu aproximativ 5 milioane de ani, in Africa, in urma schimbarilor climaterice (mai exact, disparitia junglelor in favoarea savanelor) o specie asemanatoare cimpanzeilor a inceput sa dezvolte mers biped, capacitate craniana mare , abilitate de a manipula obiecte si sa populeze teritoriul pana undeva in urma cu 40-100 mii de ani, cand s-a perfectionat pana la a-i da nastere lui Homo Sapiens , omul modern, care apoi a migrat inspre Asia si Europa.
Descoperiri considerate verigi lipsa :
primitive, specifice doar Africii : Ardipitecus Australopitecus Afarensis
Pentru o perioada, totul parea evident, cele cateva schelete primitive sau fragmente de oase gasite (desi, dupa afirmatia unui arheolog, toate acestea impreuna nu umplu decat vreo doua mese) nu lasau loc de indoieli, arheologii si paleoantropologii erau destul de convinsi ca orice se va mai descoperi nu va face decat sa umple golurile si sa sustina si mai clar teoria evolutiei liniare si a originii africane a omului. Surprizele incep sa apara insa in ultimele decenii, cand noile tehnologii de studiere a ADN-ului si recente descoperiri arheologice au aratat ca de fapt nu doar Homo Neandertalensis, ci si mai recent descoperitele fosile de Homo Florensiensis denumit si hobbitul sunt specii total diferite de Homo Sapiens, cu care pentru o perioada a existat in paralel, reprezentand ori ramuri cu linie evolutiva diferita ale aceleiasi specii de primata-stramos ori si mai probabil ramuri de evolutie din cu totul alta "radacina" .
O alta descoperire, Sahelanthropus tchadensis ( omul Toumai) prezinta o fosila nu doar mai veche cu 1-2 milioane de ani decat australopitecii, ci chiar mai putin primitiva decat acestia.
In lumina acestor noi informatii,e evident ca vechea conceptie a evolutiei umane liniare cum era reprezentata in imagini cu trepte ale trecerii de la maimuta la om e depasita; mai mult, se ridica intrebari de genul : nu cumva o parte din resturile de specimene primitive descoperite sunt de fapt stramosi ai unos specii precum Homo Florensiensis si altele ( s-a remarcat ca oasele celebrei Lucy se imbina perfect cu cele ale scheletului LB 1 de pe insula Flores)si nu au nici o legatura cu Homo Sapiens?
Mai adaug ca pe langa cercetarile arheologice, o alta stiinta intra in forta cu studii: genetica. Cercetari din ultimii ani ai ADN-ului uman, mai exact al mitocondriilor, indica faptul ca omul modern exista deja in urma cu 200 de mii de ani , iar unele voci din domeniu sustin ca de fapt punctul din care acesta s-a raspandit ar fi Asia, nu Africa.
In concluzie, cred ca in momentul actual, pana la noi date, ar fi mai sigur ca in privinta evolutiei speciei noastre, sa admitem, asemenea lui Socrate, ca .... stim ca nu stim nimic.
Pe viitor, despre artefacte neconventionale si metode de datare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu