“Palid
mergea pe stradă încet, cu profil de medalie, cu ochi absenţi, statuar…Îşi
purta silueta dreaptă, ţinându-şi privirile în jos, în timp ce gândurile lui
zburau pe căi celeste. Era întotdeauna tire à quatre épingles(pus la
patru ace): costum negru, gheată elegantă…îşi muşca uşor buzele, compunând
versuri din mers, pe stradă. ”Aşa era Mihail Codreanu, poetul orb, un mare
sonetist, pentru care criticii literari, scriitori importanţi ai vremii aveau o
deosebită admiraţie, remarcându-i originalitatea şi singularitatea. Codreanu
este cel care a consacrat câte un sonet fiecărei statui importante, fiecărui
loc încărcat de istorie şi legendă, Iaşului însuşi. A trăit în mijlocul unui
climat cultural efervescent şi a creat el însuşi o ambianţă propice artei şi
literaturii. La ora actuală, Mihail Codreanu este un scriitor aproape
uitat, iar pentru tinerele generaţii complet necunoscut. El nu are nici măcar
soarta lui Topârceanu sau a Otiliei Cazimir care scriind versuri mai
accesibile, mai pe gustul publicului larg, au şansa de a fi citaţi, recitiţi,
deşi ei, ca şi alţi scriitori au dispărut din manualele şcolare. Izolat în
turnul său de fildeş, de pe Strada Rece, numărând mărgelele reci ale
mătăniilor, marele sonetist îşi aminte înfiorat:
“Si văd trecând prin
viaţa mea pustie
Cu
relativul vieţii lor pustii...
Si-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.”
Condusă de imaginea solemnă a poetului, am pornit
într-o frumoasă zi de primăvară pe urmele paşilor lui. Am ajuns pe o străduţă
ascunsă, aflată pe lângă Soseaua Sărărie, unde speram să gasesc locuința
poetului. Într-un final, am ajuns la Vila Sonet, o bijuterie
arhitectonică, preluând şi armonizând elemente ale stilului neoclasic românesc.
Construită în 1934, vila
este situată foarte aproape de centrul oraşului, puţin mai sus de bulevardul
Independenţei, faţă în faţă cu un alt loc remarcabil al Iaşului, locul de
întâlnire al marilor scriitori(Creangă, Eminescu, Caragiale), numit “Bolta
rece”. Străjuită la intrare de doi câini mari din bronz, casa a fost construită
pe locul primit de poet din partea Primăriei oraşului, drept recunoştinţă
pentru meritele sale. După moartea lui Mihai Codreanu, în 1957, în această casă
a continuat să locuiască soţia acestuia, Ecaterina Teodoreanu, iar când aceasta
a murit, imobilul a devenit muzeu memorial. Muzeul nu cuprinde însă decât
parterul casei, aşa cum a fost scris în testamentul Ecaterinei Teodoreanu şi care
a rămas aşa cum a fost în vremea cât a locuit aici poetul, amintind de
atmosfera caselor din prima jumătate a secolului XX.
Colecţia muzeului cuprinde circa 700 de obiecte
expuse, dintre care unele sunt de patrimoniu cultural. De-a lungul timpului,
casa a păstrat forma ei originală, nefiind supusă niciunei lucrări de
restaurare. Denumirea de Vila Sonet sub care mai este cunoscută casa
memorială a lui Codreanu se datorează faptului că poetul a scris
nenumărate sonete, considerand sonetul “o poezie de maximă virtuozitate”.
Am părăsit Vila Sonet cu o uşoară nostalgie, gândindu-mă la acest “Homer al României”, despre care Al. A. Philippide nota: ”Mihai Codreanu a introdus în poezia noastră, o disciplină nouă şi o perfectă distincţie. A îmbrăcat în haină de ceremonie a sonetului o simţire adâncă şi ponderată, fără elanuri prea mari, dar în acelaşi timp fără scăderi şi fără poticniri.” Comparativ cu ceilalţi poeţi, poeziile lui Codreanu sunt parnasiatice, clasice, dedicate unui public select, aristocrat”. Deşi răpus de boala incurabilă la ochi care i-a diminuat vederea, el a continuat să scrie, să se dedice întru totul scrisului. Prin modul lui de viaţă simplă, cufundat mereu în visare, Mihail Codreanu rămâne unul dintre cei mai mari poeţi români, care a ştiut de-a lungul timpului să-şi mascheze durerea în spatele unor sonete vii
“Mi-s anii grei la
glezne ca buştenii.
De cale lungă pasul
mi-i trudit
Iar steaua mea,
trecând spre asfinţit,
Îmi stoarce-o
lacrimă din colţul genei.”
Bibliografie
Codreanu Mihail-“Sonete şi aforisme”
Sevastor Mihail-“ Amintiri de la Viaţa Românească”
Informaţii primite de la muzeograful Ilie Istrati
Articol semnat: Ioana Agatha. Toate drepturile apartin autoarei.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu