Metoda datarii istorice cu Carbon 14
Posibilitatea punerii in practica a unei metode de datare bazata pe radiocarbon, a fost studiata pentru prima oara spre sfarsitul anilor 1940 de catre Profesorul W. F. LIBBY, alaturi de colegii sai de la Institutul pentru Studii Nucleare din Chicago.
Originala idee a Prof. Libby se baza pe cunoasterea proceselor nucleare care, in atmosfera Terrei, produceau atomi de Carbon. Mai mult decat atat, Prof. Libby scrisese anterior o carte numita “Carbon Dating” in care trata la nivel experimental, dar foarte punctual si detaliat, acest concept.
Pentru contributul adus in acest domeniu, W. F. Libby, primeste in anul 1960 premiul Nobel in chimie.
Astfel astazi, datarea cu Carbon14 este una din cele mai uzuale metode de datare istorica (si una din cele mai costisitoare din punct de vedere finainciar). Unul din principalele avantaje ale acestei metode de datare fiind insusi faptul ca poate fi aplicat pe o gama variata de materiale, asta pe langa faptul ca testele pentru datare cu C14, pot fi efectuate in orice parte a lumii.
In principiu, metoda datarii cu C14, acopera ultimii 50.000 de ani, reusind, cu alte cuvinte, sa localizeze in aceasta fasie temporala, punctul din care provine obiectul supus testului. Perioada de timp in care metoda este “capabila” sa functioneze cu erori minine (50.000 ani), acoperind in mare parte istoria omului modern.
Vorbind de “erori minime” este necesara recunoasterea limitelor acestei metode de datare, chiar daca, de la darea ei in folosinta s-au remarcat progrese notabile in ceea ce priveste precizia si certitudinea rezultatelor. Astazi chiar, folosindu-se in optimizarea rezultatelor relevate de datarea cu C14, acceleratori de particule.
In fine, cu toate avantaje si complexitatile ei, metoda datarii cu Carbon radioactiv, se dovedeste a fi o tehnologie adaptata erei si cerintelor noastre.
- va urma –
Enciclopediile Cambridge
Arheologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu