duminică, 7 martie 2010

Strigatul mut al Sihastrului...


Citez:

"Acum cateva zile am primit un mail din care razbatea tristetea, suferinta, neputinta dar si dragostea, credinta, generozitatea si speranta. Am considerat necesar ca acest apel sa poata fi cunoscut de cat mai multe persoane si l-am postat pe blogul Spiritualitate. O persoana deosebita, autoarea blogului Despre vrute si nevrute, s-a oferit sa ajute prin crearea unui banner care va putea fi incorporat cu usurinta de oricine doreste pe blogul sau site-ul personal. Codurile html ale bannerelor le gasiti AICI. Aveti posibilitatea de a alege formatul dorit.


Redau continutul mail-ului mai jos:

"Cu scuzele de rigoare pentru repetarea mesajului de anul trecut, revin cu un apel, de data aceasta disperat, in sprijinul Manastirii Cetatuia Negru-Voda. Nu mi-am imaginat la acel moment ca lucrurile se vor inrautati cu mult mai mult. Mare speranta imi pun in putinul celor multi, de aceea va rog sa trimiteti si altora acest mesaj.

De cand v-am scris, cam acum doua luni, situatia s-a schimbat dramatic (sau poate nu cunosteam eu toate detaliile) - nu mai sunt 3 calugari, ci doar parintele staret, care sufera de cancer la pancreas. Acum a ramas singur in varful unei stanci foarte greu accesibile pe timp de iarna, bolnav si cu facturi neachitate. Pe langa randuiala stricta de manastire mai trebuie sa ingrijeasca si cele doua batrane care pana acum gateau pentru obstea ceva mai numeroasa. Din pacate si ele sunt bolnave si nu il mai pot ajuta. E strigator la cer cum o biserica rupestra dintr-un sit arheologic cu vestigii dacice, cu moastele intregi ale unui cuvios roman, cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cu izvorul de aghiasma care curge doar intre sarbatoarea Izvorului tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului si cu crucea de piatra la care cei ce se roaga cu credinta dobandesc grabnic ajutor raman in parasire, fara ca nimeni sa nu fie interesat sa le valorifice si sa le faca mai bine cunoscute, spre folosul oamenilor!

Cum sa supravietuiasca o manastire atat de bogata in daruri, doar cu un singur suflet binevoitor? Aici ar fi trebuit sa vina credinciosii in numar mare, fara sa le pese de greutatea drumului… Oare atat de mult s-au racit inimile noastre, incat prin nepasare vom condamna astfel de locuri la pustiire? Inca mai sper ca nu."

In urma acestui apel de suflet, am luat legatura telefonic (0248/544.000) cu parintele staret (protos. Modest Marian Ghinea). Am dedus ca dumnealui si cele doua maicute in varsta de 95, respectiv 84 de ani sunt intr-o situatie grea. Spun "am dedus" pentru ca parintele a fost usor jenat si a incercat sa evite sa vorbeasca despre sanatatea sa sau despre greutatile personale, spunandu-mi ca acestea nu sunt atat de importante. In schimb, mi-a vorbit cu multa caldura despre enoriasii de la poalele muntelui, despre istoricul manastirii si despre nevoia de a proteja si amenaja acest lacas de cult. In timp ce vorbea, glasul era usor tremurat din cauza lacrimilor ce cu greu si le retinea. Mi-a spus ca orice ajutor material/financiar cat de mic, este binevenit. Mi-a dat exemplul unui batrane care a urcat muntele pentru a duce la manastire 10 caramizi care le-au fost de folos. Pentru mai multe informatii despre locatia si istoricul manastirii, recomand site-ul Manastirii Cetatuia Negru-Voda unde veti gasi si Apelul de suflet.

Adresa la care se pot trimite pomelnice si bani este: Manastirea Cetatuia Negru-Voda, localitatea Cetateni, jud. Arges, cod 117240, Protosinghel Modest Marian Ghinea.

De asemenea se pot depune bani in cont la BCR Campulung - Manastirea Cetatuia Negru-Voda, localitatea Cetateni-Arges, cod 117240, IBAN RO98.RNCB.0023.0135.9944.0001 - RON

Telefonul Manastirii: 0248/544.000.

Informatiile privitoare la adresa manastirii si a contului bancar, le-am preluat de pe site-ul oficial al Manastirii Cetatuia Negru-Voda, la sectiunea Apel de suflet. Aceste date au fost confirmate si telefonic de catre staretul manastirii - Protos. Modest Marian Ghinea

Doamne ajuta!

Am considerat ca, oricat de grabiti am fi, nu putem ramane indiferenti, nu si de data asta...Multumesc prieteni!

*Oricine doreste sa preia articolul este liber sa o faca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu