Istoria unui castel...  

Posted by LadyAgatha1032 in

Miclăuṣeni-Istoria unui castel


-Cultură ṣi spiritualitate românească-

Mi-am propus ca în cele ce urmează, să vă atrag atenția asupra unui monument plin de istorie ṣi frumusețe medievală, castelul de la Miclăuṣeni, despre care se cunosc puține lucruri. Deṣi istoria a lăsat moṣtenire o sumă impresionantă de astfel de edificii-în România existând circa 1300 de castele ṣi conace, românii le-au lăsat în ruină ṣi nu au profitat nicio clipă de această oportunitate care ar fi putut atrage tot mai mulți turiṣti. Majoritatea acestor bijuterii arhitectonice au căzut pradă localnicilor, care au furat obiectele valoroase din ele ṣi nepăsării. Unul dintre aceste monumente este ṣi castelul de la Miclăuṣeni, aflat astăzi în custodia Mitropoliei care a început lucrările de restaurare, după ani de zile în care acesta a fost uitat, nimeni interesându-se de soarta lui. Voi prezenta aspecte istorice mai mult sau mai puțin cunoscute, în ceea ce priveṣte trecutul aṣezării, cât ṣi prezentul, voi aminti de personalități importante Îmi doresc de asemenea să vă introduc într-o lume nobilă în care oamenii erau preocupați mai mult de dimensiunea spirituală, de arta ṣi de frumos, construind adevarate capodopere, cum este de altfel ṣi castelul familiei Sturdza de la Miclăuṣeni, o mărturie vie a unor epoci de mult apuse.

Satul Miclăuṣeni din comuna Butea, este aṣezat într-un loc străvechi, plin de cultură ṣi spiritualitate. Acesta datează încă de la începuturile secolului al XV-lea, pe aici au trecut oamenii din paleolitic, “triburile cucuteniene, dacii liberi ṣi popoarele migratoare.” Dovezi elocvente în acest sens sunt ruinele unei aṣezări dacice, un depozit de peste 120 de monede romane de argint din vremea împăraților Train ṣi Hadrian, cât ṣi o necropolă cu morminte de inhumație de la începutul epocii migrațiilor. Originea numelui satului Miclăuşeni este menționată în documentul nr. 462 tipărit în Analele Academiei Române şi extras din arhiva(documente privind istoria României în veacul al XV-lea, pag. 389). Acesta este o copie după hrisovul în limba slavonă, dat de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare ṣi este cel mai vechi document scris în care este menționată moṣia de la Miclăuṣeni..”Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan Voievod, domn al Țării Moldovei, facem cunoscut, aceasta i-ar fi de trebuință cuiva, că a venit înaintea noastră ṣi înaintea noastră ṣi înaintea tuturor boierilor noṣtri Stana, fiica lui Miclăuṣ vornic, de bunăvoia sa, nesilită de nimeni ṣi nici asuprită, ṣi a dat nepotului său, slugii noastre, Roman spătărel, partea ei din Miclăuṣani, atât cât a stăpanit ea. Deci, noi, văzând buna ei voie ṣi danie, pe care ea a facut-o nepotului său, slugii noastre, Roman spătărel, partea sa din satul Miclăuṣani de asemenea, ṣi noi am dat ṣi am întărit slugii noastre, Roman spătărel, acea mai înainte spusă parte a ei din satul Miclăuṣani, ca să-i fie de la noi uric ṣi cu tot venitul, lui ṣi copiilor ṣi nepoților lui ṣi strănepoților lui ṣi răstrănepoților lui ṣi întregului neam, cine va fi cel mai apropiat, neclintit niciodată, in veci.”. Din acest document reiese că satul îşi are denumirea de la vornicul Miclăuş. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea urmaşii lui Miclăuş au vândut moşia şi cele două sate boierului Sturza Iorgu.
                                                       


Construit de Gheorge Sturdza ṣi soția sa Maria pe locul unui vechi conac boieresc între anii 1880-1904, acest castel se constituie ca o adevarata bijuterie de stil neogotic. Acesta mai este cunoscut ṣi sub numele de “castelul blestemat” datorită numeroaselor incidente care i-au marcat istoria. Printre acestea se numără un incendiu devastator ṣi pagubele făcute de soldații ruṣi care au folosit cărțile din bibliotecă pe post de combustibil. Tot aici a funcționat ṣi un centru pentru copii cu deficiențe mintale până în 2001, când aceṣtia au fost mutați într-un alt cămin, în comuna Cozmeṣti. Edificiul care a intrat în proprietatea Sturzeṣtilor pe la 1700, împreună cu tot ce-l înconjoară, a fost de mai multe ori mistuit de flăcări, ultima dată în 1985 într-o noapte de decembrie.

Acesta a fost construit în stilul neogotic după planurile arhitecţilor Iulius Reinecke şi I.Grigsberg. La realizarea decoratiunilor murale, a contribuit ṣi Maria Sturdza(soția lui Gheorghe Sturdza), care ilustrase în picturile sale multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin ṣi prieten apropiat al familiei boiereṣti. Spre deosebire de vechiul şi insalubrul conac, actualul castel are parter, etaj, mansardă şi beneficiaza de numeroase decoraţiuni, atât interioare cât şi exterioare, printre care ṣi stema inspirată din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie ṣi o ramură de măslin. ,”decorațiile exterioare ale castelului se dovedesc a fi mai toate interpretarea unor detalii din stema sturzească.” În aceast edificiu s-au păstrat numeroase bogății ṣi obiecte de o valoare deosebită: o vastă bibliotecă, colecții de arme ṣi costume pentru cal ṣi călăreț din sec.al XVI-lea, o colecție de bijuterii ṣi un “muzeu al familiei” ce conținea piese arheologice rare, numismatice ṣi epigrafice. 

 În cel de-al doilea Război Mondial acesta a fost închisoare pentru prizonierii nemți, iar cele 60.000 de cărți valoroase din bibliotecă au intrat în stăpânirea Securității. Pe locul unde se află actualul castel de la Micăluṣeni, a existat un conac al Sturzeṣtilor construit pe la 1755 de Ioan, fiul lui Sandu Sturdza. Clădirea avea demisol ṣi parter, amblele străbătute de câte un coridor central. Fiecare genereație i-a mai adus câteva transformări, conacul fiind menținut până în anul 1880. În partea de nord a castelului se află “Museum Familiarum”, în care este expusă inscripția referitoare la construirea conacului de la 1755: ”Aciastă zidire este zidită de dumnealui Ioan Sturdza biv vel vist., fiul dumisale răposatului Sandului Sturza biv vel logofet, în zilele prea luminatului domn Matei Ghica Voevodu la leat 7263(adică 1755)”. Un tablou al conacului dispărut dupa război, îl prezintă pe acesta în formă de cruce. Demisolul avea ferestre mici ṣi niṣte
Prin aerul romantic pe care îl degajă, accentuat de ambianța naturală a parcului medieval în care este plasat, castelul de la Miclăuṣeni încântă ṣi uimeṣte încontinoare pe orice vizitaor, “transpunându-l într-o epocă în care reprezentanții cei mai de seamă ai boierimii moldovene duceau un mod de viață ce-ṣi avea obârşia în evul mediu apusean”.
                              
La exterior, castelul prezintă fațade cu elemente de sculptură florală, zoomorfă, blazoane ṣi statuete de natură gotică, unele derivate din stema Sturzeṣtilor, iar celelalte reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe călare, un cavaler medieval în armură, care se dovedeṣte a fi stema emblematică a castelanului George Sturdza. În interior, pereții ṣi plafoanele sunt pictate în ulei ṣi  conțin motive fitomorfe ṣi zoomorfe cu bandouri ṣi eṣarfe inscripționate cu maxime latineṣti din Virgilius, Horațiu ṣi alți autori. De exemplu, deasupra uṣii exterioare din Vest este scris “Odo Anima Rerum”(Ordinea este sufletul meu) sau “Studia Amant Silentium Qietem Desiderant Cordis”(Cine iubeṣte studiile, caută liniṣtea netulburată a inimii), maximă scrisă pe tavanul holului mare de la etaj. Scările centrale sunt din marmură de Dalamația, ferestrele ṣi uṣile sunt făcute din lemn de trandafir, minuțios sculptat, iar din parchetul din esențe de paltin, mahon, stejar ṣi abanos confecționat de meṣteri austrieci, se mai păstrează o porțiune pe mijlocul unei camere de la etaj. În urma incendiului din anul 1985, mansarda ṣi acoperisul castelului au fost devastate, iar apa cu care a fost stins focul, s-a infiltrat în pereți, ducând la degradarea progresivă a imobilului ṣi a picturii. La parterul clădirii se găsesc ṣapte camere, două saloane ṣi o anticameră, o galerie, un grup sanitar, un hol ṣi o terasă exterioară. Etajul este format din ṣase camere, printre care ṣi cabinetul castelanului, camera soției acestuia, două saloane printre care ṣi un salon de onoare numit “al voievodului”, mai există o galerie, un grup sanitar, un hol ṣi două terase descoperite. Mansarda este compusă din cinci camere, un salon mare, două holuri, o terasă ṣi 3 balconaṣe. Astăzi, camerele din mansardă au fost modern amenajate pentru turiṣtii care vor să petreacă o noapte în frumosul palat.


După 1944, au mai rămas din “Museum Familiarum”, opt pietre cu inscripții ṣi o stemă domnească, îngropate în zid, care se păstrează ṣi astăzi. Astfel, în holul castelului se observă în zid o piatră funerară, foarte ṣtearsă, care se presupune că este a pârcălabului Ene Tudoran. A doua piatră funerară inscripționată în limba turcă care datează din anul 1823 (anul Hegirei 1239) ṣi aparține a unei oarecare Ayse Han, soția lui Salih Aga. A treia inscripție este ultima piatră funerară din muzeu, inscripționată în slavonă, din a cărei traducere reiese că ar fi aparținut Irinei, soția lui Ioan Sturdza. Lângă peretele exterior al bisericii se află un mic cimitir în care sunt înmormântați” în rândul din față Zoe Balṣ(fiica lui Alecu D.Sturdza), Matei A. Sturdza, George M. Şutu(ginerele lui Alecu) ṣi Elena Sturdza(soția logofătului Costache de la Ruginoasa ṣi mama Ecaterinei); în rândul din spate se odihneṣte Maria(fiica lui Ion Ghica, mormânt fără cruce), Gheorghe A. Sturdza, Ruxandra Bals(sora lui Gheorghe). Şerban G. Cantacuzino(ginerele lui Gheorghe), Ecaterina(soția lui Şerban).” În unghiul dintre biserică ṣi castel se află monumentul funerar al lui Alecu D. Sturdza, deṣi acesta a fost înmormântat în cripta din biserică. Motivele construcției acestui misterios monument sunt necunoscute. În fața bisericii se găsesc alte patru morminte printre care ṣi cel al lui Petru Câmpeanu, fost profesor de istorie naturală la Academia Mihaileană. Una dintre cele mai vechi relicve este bolta de piatră de la intrarea în curte care se pare că ”dupa construcție ṣi aspectul cărămizilor, e din sec. XV-XVI, deci din vremea lui Miclăuṣ vornic sau a lui Simion Stroici “.
Încă din timpuri străvechi, înaintaṣii Sturzeṣtilor au avut inspirata inițiativă de a organiza în jurul conacelor adevarate oaze de liniṣte ṣi pace sufletească. Probabil încă de pe vremea lui Miclăuṣ sau a lui Simion Stroici a fost proiectat lacul de confluență a două pâraie care străbat astăzi parcul, prin plasarea unui stăvilar la partea de S-V unde este construit un pod peste râul Butea. La acea vreme, lacul constituia o graniță ideala pentru aproape trei sferturi din perimetrul curții conacului, constituindu-se împreună cu zidurile de piatră din jur, ca o adevarată fortificație. Funcționarea unei mori de apă era asigurată tot de acest lac. Mai târziu, Alecu ṣi soția sa Ecaterina, au amenajat în 1837 actualul parc în stil englezesc, cu diferite specii de pomi , unii dintre ei foarte rari, unici în Europa, ca de exepmplu un frumos arbore Ginko Biloba. Deṣi stilul inițial a fost cel englezesc, în starea actuală, Parcul Dendrologic se încadrează mai bine în “stilul peisager cu nuanță romantică”. Parcul are două iazuri de peṣte, concepute ṣi construite în 1968, în partea de nord a râului care trece prin parc ṣi o livadă cu meri. În parc se întâlnesc foarte multe veverițe roṣii, iepuri, vulpi, ṣerpi de apă, rațe sălbatice, cuci, fazani, mierle, dar ṣi zeci de bufnite si ciori.   

Două personalități feminine care au locuit acest castel ṣi a căror memorie merită amintită, sunt Maria G. Sturdza ṣi Ecateria S. Cantacuzino.

Maria G. Sturdza(1852-1937) fiica scriitorului Ion Ghica, născută la 14 ianuarie 1852, la Constantinopol, este una dintre personalitățile feminine remarcante din familia Sturzeṣtilor. Studiază cu profesori particulari, una dintre limbile învățate fiind ṣi engleza. Se căsătoreṣte cu George A. Sturdza de la Miclăuṣeni, în ciuda unei diferențe de vârstă de zece ani. Tânara castelană îṣi i impunea un regim de muncă intelectual foarte sever, studiind aproape zece ore pe zi istoria ṣi mitologia, aritmetica, geografia, istoria naturală, compoziția, exercițiile de gramatică franceză respectiv engleză, desen, pian, călărie ṣi broderie. În anii dramatici ai primului Război Mondial, Maria îṣi pune castelul la dispoziția unui spital militar, lucrând împreună cu fiica ei ca surori de caritate, la căpătâiul soldaților răniți. În aceste împrejurări, castelanele vor primi vizita lui George Enescu care va concerta aici, printre paturile spitalului. Maria avea de asemenea un mare talent pentru pictură. O capodoperă în acest sens o reprezintă “Biblia scirsă ṣi ilustrată de ea, între anii 1879-1882, într-o notiță din 23 aprilie, din păcate pierdută de Ecaterina în timpul evacuării din 1944.” Albumul de poezii intitulat “Floricele rătacite”, frumos decorat cu inițiale ornate ṣi chenare în culori vii, reprezintă o realizare remarcabilă a Mariei alături de cărțile “Rugăciuni”,”Meditații” ṣi altele. A fost veriṣoară primară cu Doamna Elena Cuza ṣi pe parcursul întregii vieți a făcut numeroase acte de binefacere: creste copii orfani ṣi-i întreține la facultate, iar din 1923 ridică pe cheltuiala ei si a ficei sale liceul de fete din Roman. În dimineața zilei de 30 iunie 1937, se va stinge din viață la Miclăuṣeni, la vârsta respectabilă de 85 de ani. Mormântul ei se află în cimitirul de  lângă biserica mănăstirii.

                        
                              Ecaterina S. Cantacuzino(1873-1918) este ultimul descendent al familiei Sturdza. Deoarece nu a avut copii, îl înfiază pe vărul ei, Matei N. Ghica, dar din nefericire acesta va muri în America. În primavara lui 1944, frontul fiind aproape, Ecaterina părăseṣte castelul ṣi pleacă în refugiu. În timpul războiului castelul a fost devastat, la fel ṣi biblioteca care adaposteṣte o colecție valoroasă de cărți ṣi manuscrise. În 1947, Ecaterina scrie un act de donație prin care donează toată moṣia de la Miclăuṣeni Episcopiei Romanului, în vederea înființării aici a unei mănăstiri de maici. Va ramane la castel împreună cu maicile până în 1953, când mănăstirea este desființată, iar maicile sunt transferate la mănăstirea Cozancea din județul Botoṣani, unde se va retrage ṣi ea. Înainte de moarte, a îmbrăcat haina monahală sub numele de maica Măcrina ṣi a murit în anul 1953 fiind înmormântata la mănăstirea Cozancea. În anul 1970, părintele ieromonah Nicanor Racu, preot slujitor la Miclăuṣeni până în 1982, îi strămută osemintele la Miclăuṣeni, alături de soțul ei Şerban ṣi de familie.


În anul 2001, Castelul Sturdza a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei ṣi Bucovinei. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele, realizarea unor reparaţii de urgenţă la Castelul Sturdza (satul Miclăuşeni, judeţul Iaşi) şi a unor lucrări de peisagistică în zonele adiacente. În anul 2004, obţinând o finanţare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început restaurarea castelului şi a dependinţelor. S-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii şi dependinţelor, urmând să se mai execute lucrări generate de infiltrarea apei subterane, finalizarea zugrăvelilor interioare şi exterioare, respectiv restaurarea picturii. În prezent, lucrările de restaurare nu au fost finalizate în totalitate. Mitropolia Moldovei intenţionează să organizeze aici un complex muzeistic şi un centru de conferinţe, celelelate clădiri urmând să adăpostească un centru de zi pentru persoane vârstnice şi un centru de pelerinaj.


De: Agatha Ioana Păltinel. Toate drepturile rezervate.



Bibliografie
1. Inginer dr. Lupu Ionel, “Memoriu tehnic spații verzi parc dendrologic Miclăuṣeni”, în: Proiect revitalizare Parc Miclăuṣeni, 2003, Arhiva mănăstirii Miclăuṣeni 2. Meriṣca Costin, “Castelul Miclăuṣeni în cultura română”, Editura Cronica, Iaṣi, 1996
3.  Meriṣca Costin, “Istoricul satelor Miclăuṣeni ṣi Butea ṣi al celor învecinate, Editura Trinitas, Iaṣi, 2002
4. Protos. Cleopa Constantin Nistor, “ Miclăuṣeni istorie, prezent ṣi perspectivă”, Editura Trinitas Iasi, 2007
5.  Roller Mihail, Documente privind istoria României”, A. Moldova,vol. I(sec.XIV-XV), Editura Academiei Bucureṣti, 1952

This entry was posted on duminică, 6 martie 2011 at 19:17 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

0 comentarii

Trimiteți un comentariu