Zburătorul

Zburătorul este o semidivinitate erotică de tipul incubilor, un daimon arhaic de tip malefic. Simbolizează toate formele de sexualitate, de la aceea puberală pînă la aceea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti.

Mitul Zburătorului a fost sesizat în aspectul lui cultural de George Călinescu, ca reflectînd problema fundamentală a sexualităţii la români. G. Călinescu afirmă că „Zburătorul (...) este un demon frumos, un Eros adolescent, care dă fetelor pubere tulburările şi tînjirile întîiei iubiri". Începînd cu I. Heliade Rădulescu, nu este liric român care să nu fi reluat mitul în diferite chipuri. Unii au crezut că trebuie să ducă aceste producţii spre o sursă romantică, ceea ce este fals, fiindcă unii din poeţi nici măcar nu aveau noţiunea temei occidentale. Singura notă romantică este întemeierea pe tradiţii populare. Neavînd o literatură de analiză a dragostei, a fost firesc ca poeţii români să se coboare la momentul primitiv, la mitul invaziunii instinctului erotic la fete. Caracteristică în toate aceste compuneri e totala iraţionalitate a crizei". În realitate Zburătorul desfăşoară o dublă activitate erotogenică : de iniţiere sexuală şi de provocare şi întreţinere a apetitului sau patosului sexual. însă Zburătorul are şi un dublet feminin cunoscut sub numele de Zburătoroaică, un daimon urît şi extrem de rău. Aşa că tot ceea ce relatăm despre activitatea Zburătorului e valabil şi pentru dubletul feminin, cu menţiunea că Zburătoroaică se ocupă de tineri puberi şi de bărbaţi hipersexuali.

Înfăţişarea lui trebuie să corespundă capacităţii sale de seducţie, în exerciţiul funcţiunii lui erotogenice se poate metamorfoza în şarpe, zmeu sau sul de foc. De aceea a putut fi confundat de necunoscători cu Şarpele înaripat, cu Zmeul antropofag sau cu Demonul văzduhului, toţi încărcaţi de electricitate. Dar aceste confuzii nu sînt singurele. În fond, toate metamorfozele Zburătorului urmăresc acelaşi scop: pătrunderea ocultată în casele victimelor lui puberea sau pasionale, pentru a se transforma în tînăr voinic şi înflăcărat de dragoste. Metamorfozarea sub forma de animale (şarpe, porc, cîine) sau ca sul de foc, menţionată de unii folclorişti, se referă pe de o parte la tehnica pătrunderii în viaţa victimelor şi pe de altă parte la simbolismul sexual.

Odată pătruns în casă, se strecura în patul victimelor, le tulbura firea. Victimele nu erau posedate, ci numai tulburate psihofizic, căzute sub obsesia unei hipersexualităţi patologice, a unui freamăt neastîmpărat al simţurilor, a unui orgasm iluzoriu. în înfăţişarea lui de semizeu, Zburătorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari şi involte. Alteori pătrundea nevăzut ca o adiere şi tulbura corpul celor ce-1 aşteptau în somn. Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cîntători, dînd tîrcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de măritat, nevestele părăsite şi văduvele pătimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele pînă la cîntători. Pasiunea lui se dezlănţuia orgasmică, noapte de noapte, pînă la neurastenizarea victimei, care chiar putea să moară de freamăt oniric. În timpul zilei fetele chinuite erotic noaptea se cunoşteau că au fost vizitate de Zburător după semnele de oboseală, paloarea feţii şi alte indicii psihice.

Zburătorul nu era un vampir. El nu era nici un demon al morţii. Nu le sugea sîngele victimelor sale, nu le ucidea ca să le transforme în strigoi. Activitatea zburătorului era numai oniric-erotică. Urmele fiziologice lăsate de presupusa lui vizită ţinteau la autoflagelarea simţurilor, la dereglarea psihotică, de tip neurastenic şi uneori epileptoidică, tipice sindromului hipersexualităţii. Acest sindrom şi-1 alimentau cu visele prematur sexuale, cu farmece, vrăji şi descîntece de dragoste, pe care le repetau mereu, schimbînd subiectul pasiunii lor. Farmecele, vrăjile şi descîntecele de dragoste alcătuiesc, după cîntecele lirice, un capitol bogat al folclorului erotic. Ele urmăresc să provoace, să dezlănţuie şi să întreţină erotismul normal şi de cele mai multe ori pe cel patologic, constrîngînd astfel pe semizeii erotismului, pe Zburătorul Zburătoroaică. Toate procedeele de magie erotică solicită Zburătorului sau Zburătoroaicei apariţia celui îndrăgit, în realitate sau măcar în vis adus cu blîndeţe sau violenţă, năuc sau fremătînd de patimă.

Fermecătoarea cerea pentru solicitanta ei să aibă:

Zburătorul este o semidivinitate erotică de tipul incubilor, un daimon arhaic de tip malefic. Simbolizează toate formele de sexualitate, de la aceea puberală pînă la aceea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti.

Mitul Zburătorului a fost sesizat în aspectul lui cultural de George Călinescu, ca reflectînd problema fundamentală a sexualităţii la români. G. Călinescu afirmă că „Zburătorul (...) este un demon frumos, un Eros adolescent, care dă fetelor pubere tulburările şi tînjirile întîiei iubiri". Începînd cu I. Heliade Rădulescu, nu este liric român care să nu fi reluat mitul în diferite chipuri. Unii au crezut că trebuie să ducă aceste producţii spre o sursă romantică, ceea ce este fals, fiindcă unii din poeţi nici măcar nu aveau noţiunea temei occidentale. Singura notă romantică este întemeierea pe tradiţii populare. Neavînd o literatură de analiză a dragostei, a fost firesc ca poeţii români să se coboare la momentul primitiv, la mitul invaziunii instinctului erotic la fete. Caracteristică în toate aceste compuneri e totala iraţionalitate a crizei". În realitate Zburătorul desfăşoară o dublă activitate erotogenică : de iniţiere sexuală şi de provocare şi întreţinere a apetitului sau patosului sexual. însă Zburătorul are şi un dublet feminin cunoscut sub numele de Zburătoroaică, un daimon urît şi extrem de rău. Aşa că tot ceea ce relatăm despre activitatea Zburătorului e valabil şi pentru dubletul feminin, cu menţiunea că Zburătoroaică se ocupă de tineri puberi şi de bărbaţi hipersexuali.

Înfăţişarea lui trebuie să corespundă capacităţii sale de seducţie, în exerciţiul funcţiunii lui erotogenice se poate metamorfoza în şarpe, zmeu sau sul de foc. De aceea a putut fi confundat de necunoscători cu Şarpele înaripat, cu Zmeul antropofag sau cu Demonul văzduhului, toţi încărcaţi de electricitate. Dar aceste confuzii nu sînt singurele. În fond, toate metamorfozele Zburătorului urmăresc acelaşi scop: pătrunderea ocultată în casele victimelor lui puberea sau pasionale, pentru a se transforma în tînăr voinic şi înflăcărat de dragoste. Metamorfozarea sub forma de animale (şarpe, porc, cîine) sau ca sul de foc, menţionată de unii folclorişti, se referă pe de o parte la tehnica pătrunderii în viaţa victimelor şi pe de altă parte la simbolismul sexual.

Odată pătruns în casă, se strecura în patul victimelor, le tulbura firea. Victimele nu erau posedate, ci numai tulburate psihofizic, căzute sub obsesia unei hipersexualităţi patologice, a unui freamăt neastîmpărat al simţurilor, a unui orgasm iluzoriu. în înfăţişarea lui de semizeu, Zburătorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari şi involte. Alteori pătrundea nevăzut ca o adiere şi tulbura corpul celor ce-1 aşteptau în somn. Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cîntători, dînd tîrcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de măritat, nevestele părăsite şi văduvele pătimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele pînă la cîntători. Pasiunea lui se dezlănţuia orgasmică, noapte de noapte, pînă la neurastenizarea victimei, care chiar putea să moară de freamăt oniric. În timpul zilei fetele chinuite erotic noaptea se cunoşteau că au fost vizitate de Zburător după semnele de oboseală, paloarea feţii şi alte indicii psihice.

Zburătorul nu era un vampir. El nu era nici un demon al morţii. Nu le sugea sîngele victimelor sale, nu le ucidea ca să le transforme în strigoi. Activitatea zburătorului era numai oniric-erotică. Urmele fiziologice lăsate de presupusa lui vizită ţinteau la autoflagelarea simţurilor, la dereglarea psihotică, de tip neurastenic şi uneori epileptoidică, tipice sindromului hipersexualităţii. Acest sindrom şi-1 alimentau cu visele prematur sexuale, cu farmece, vrăji şi descîntece de dragoste, pe care le repetau mereu, schimbînd subiectul pasiunii lor. Farmecele, vrăjile şi descîntecele de dragoste alcătuiesc, după cîntecele lirice, un capitol bogat al folclorului erotic. Ele urmăresc să provoace, să dezlănţuie şi să întreţină erotismul normal şi de cele mai multe ori pe cel patologic, constrîngînd astfel pe semizeii erotismului, pe Zburătorul Zburătoroaică. Toate procedeele de magie erotică solicită Zburătorului sau Zburătoroaicei apariţia celui îndrăgit, în realitate sau măcar în vis adus cu blîndeţe sau violenţă, năuc sau fremătînd de patimă.

Fermecătoarea cerea pentru solicitanta ei să aibă

„fapt de femeie,

soarele în piept,

luna în spate,

doi luceferi

în cei umeri,

între sprîncene

chită de micşunele,

pe buze (...)

doi faguri de miere,

pe poale jur-prejur

stele mărunţele(...)",

ca soarele să răsară

„pe trupul ei,

pe hainele ei

(...) pe braţele ei(...)",

astfel ca iubitul ei pînă o veni,

„să se bată a crăpa,

ca capul de om tăiat,

ca peştele pe uscat,

ca untul în putinei,

ca unda de mare de cuvîntul meu,

de chipul meu,

de sprîncenele mele,

de vorbele mele

Şi, bineînţeles,

„să nu poată răbda (...)

să vie călare

pe nuia de alun

să fugă ca un nebun;

să vie călare

pe nuia de sînger,

să fugă ca un înger;

să vie pe nuia de nuc,

să fugă ca un haiduc;

pe nuia de arţar

să fugă ca un armăsar;

să nu-i fie a bea,

să nu-i fie a mînca,

să nu-i fie a sta,

pîn' la mine n-o veni

şi cu mine n-o vorbi,

să se bată a plezni".

Vrăjitoarea urzea „vrajă de scris" pentru dragoste, vrăjitoarea trimitea cuţitul fetei să-1 aducă pe cel care ii este drag

„să vie în sat fără de sfat;

să vie prin cîni,

fără de ciomag;

să vie pe drum lupeşte

să intre în casă porceşte (...)

că eu îl bat şi-1 străpung

şi îl bat între picioare

să-i dau în gînd de-nsurătoare (...)

să vie descuiat,

cu sîngele întîrtat,

la noapte să-1 visez,

mîine aievea să-1 văz

cu calul fugind,

din bice pleznind,

la mine venind.

Nici să nu mai şază,

nici să nu mai mînce.

Inima să-i sară,

ochii să-i pleznească,

să nu-i dea a sta,

căci dac-o mai sta,

l-oi întîmpina,

sîngele (... )-o pica".

Vraja conjură pe semizeii erotismului să-i aducă iubitul:

"de-a fi în haia ţară,

să vină pînă mîine seară,

de-o fi în astă ţară,

să vie diseara,

de-o fi peste munte,

îi pun punte,

să treacă prin fete frumoase,

prin văduve grase(...)".

Şi stelele logostele" erau conjurate de descîntece şi astfel antrenate în magia erotică, pentru că descîntătoarea le cerea ca steaua celui vizat

„să nu stea,

să umble-n lung şi-n lat

(....)în ţară turcească, bulgărească

(...)să aducă scrisa lui

de-o fi cizmar,

de-o fi zidar,

de-o fi tîmplar,

de-o fi dulgher,

de fi moşier,

de-o fi cîrciumar,

de-o fi funcţionar,

de-o fi cojocar,

să vie în vis să-1 visez,

aievea să-1 văz,

să-1 cunosc bine ales".

Aceleaşi farmece, vrăji şi descîntece de dragoste se făceau şi pentru flăcăii neputincioşi, stătuţi, pentru văduvi şi bătrîni, prin invocarea Zburătoroaicei. De obicei Zburătorul era invocat singur în acţiuni de magie erotică dar era invocat şi concomitent cu Zburătoroaică, ca semizei în magia medicală pentru vindecarea unor boli:

„cît o sta Zburăturoiu

cu Zburătoroaica în rai

atît să stea izdatul la (...)".

Ca provocatori ai unor boli patogene, Zburătorul şi Zburăturoaica sînt uneori exorcizaţi

„să iasă să se mute

(...)sub pămînt să se ducă,

unde cocoşul nu cîntă,

unde securea nu taie(...)

în păduri

pe sub buturi",

unde de fapt locuiesc ziua. Iar noaptea între cîntători:

„să nu poată veni

Zburătorul cu Zburăturoaica,

moroiul cu moroaica(...)"

ca să facă rău celor ce-1 aşteaptă.

Aşa se face că în ambele cazuri de isterie erotică, în cazul orgasmului psihic în stare de veghe cu întruchiparea umană a Zburătorului, sau în stare de somn, cu umbra fantasmagorică a Zburătorului visat, se luau contramăsuri de medicină magică pentru deszburătoritul bolnavelor şi bolnavilor.

Printre primele măsuri de deszburătorit era descîntecul. Un descîntec tipic menţionează nouă buruieni magice de leac (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, sînger, mătrăgună, iarba ciută, muma pădurii şi iarba zburătorului) din care se face o fiertură pentru a spăla bolnavul de dragoste trei zile succesive, de către descîntătoare, spunînd:

„aşa să se spargă

faptul, lipitura) şi Zburătorul,

cum se răspîndesc răspîntiile

(...) aşa să se răspîndească vrăjile

şi lipitura şi Zburătorul(...)".

Cînd psihoerotogonia lua proporţii îngrijorătoare, părinţii sau rudele bolnavilor recurgeau la rituri de medicină magică antierotogonică : se ungeau uşile, ferestrele şi ghizdurile hornului cu usturoi; se înfigea un cuţit în bătătura uşii sau în pereţii hornului la acoperiş patru cuţite în cruciş; se făceau baiere asemănătoare băierilor de strigoi, care erau de fapt centuri antidemonice. La baierele de zburători atîrnau, ca şi la baierele de strigoi, unelte apotropaice (cuţitaşe, toporaşe etc.) plus un săculeţe cu buruienile descîntate. De altfel şi baierul zburătorului se punea tot cu descîntec. Se trăgea cu puşca pe hornul casei. Se da foc noaptea unor vreascuri mirositoare pe vatră. Se da foc scorburilor din pădure sau baltă în care se credea că se adăposteşte ziua Zburătorul.

Mitul erotogonic al „Luceafărului" de Mihai Bminescu, făptură nemuritoare care iubeşte astral o făptură muritoare, printr-o mezalianţă neîngăduită ordinii divine, repeta la modul transsimbolic mitul sexogonic al Zburătorului.