Vikingii

Vikingii au fost comercianţi, exploratori şi războinici scandinavi care, în perioada 800-1050, au dominat jumătatea nordică a Europei. După unele izvoare istorice, vikingii ar fi atins chiar coasta America De Nord.

Curajul şi cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menţionat că vikingii aveau şi ocupaţii paşnice, precum comerţul şi construirea de aşezări (colonizare).Navigatori danezi înaintea invadării Angliei. Iniţial, vikingii s-au aşezat ca agricultori în regiunile de coastă. Mai târziu, folosind superioritatea lor în construirea corabiilor şi arta navigaţiei, încep să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând şi pe cursul unor fluvii, fiind numiţi "vikingi" între anii 793 şi 1066. Datorită îndrăznelii lor, vikingii erau adversari temuţi, care prin acţiunile lor de pradă au răspândit teamă şi panică în rândurile populaţiilor băştinaşe.

Azi s-a ajuns la concluzia că vikingii au părăsit regiunile nordice, cu o climă aspră, ca să se aşeze în Europa centrală, mai bogată şi cu o climă mai blândă . Istorisirile despre bogăţiile Europei au atras vikingii, care erau săraci, ducând în nord o viaţă modestă, aspră.Deşi este răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. În schimb, se ştie că alt popor nordic din Epoca Bronzului folosea astfel de coifuri.

Înainte de a fi convertiţi la creştinism, vikingii erau păgîni. Se închinau multor zei, iar cînd creştinii au ajuns în peninsula scandinavă şi au început să le schimbe acestor locuitori percepţia asupra lui Dumnezeu, vikingii au acceptat destul de repede şi de uşor apariţia încă unui zeu în credinţa lor. Nu erau foarte profunzi la capitolul credinţă, dar excelau în alte domenii mai concrete. De exemplu, în construcţii navale.

La bordul corăbiilor lor de luptă, cu forme lunguieţe şi extrem de încăpătoare, vikingii, înarmaţi cu scuturi, suliţe şi, cei mai înstăriţi, cu săbii, au cucerit treptat insule întregi. Erau de temut. Ei înşişi nu cunoşteau teama. Ucideau cu uşurinţă. Cel mai des le cădeau victime călugării din mănăstirile izolate, lipsite de apărare pe care îi omorau şi îi jefuiau. Pe unii îi lăsau în viaţă, dar îi luau sclavi şi îi vindeau pe alte meleaguri pentru munci silnice la cîmp.

Puţinele mărturii istorice care ne-au rămas astăzi de la vikingi arată că aceste comunităţi apărute parcă din senin în secolul al VIII-lea au adus pe lume instabilitate şi crime cu nemiluita. Nu trebuie însă ignorat faptul că vikingii au avut şansa de a fi trăit într-o perioadă marcată de schimbări religioase profunde, de expansiuni politice şi de dezvoltare economică. Peste tot pe unde au trecut, vikingii au lăsat semne. Chiar dacă au ajuns pe coastele Marii Britanii de astăzi, chiar dacă vîntul i-a purtat pînă în America de Nord, în Insulele Faroe, în Islanda, Groelanda.

Au lăsat în urma lor aşezări (în unele locuri acestea erau atît de dezvoltate, încît meritau denumire de oraş), pieţe, puncte comerciale (unde se făcea legătura între mărfurile venite din estul Europei şi trimise în vest şi invers). Cunoşteau secretele comerţului, erau artizani iscusiţi – lucrau lemnul, metalul, pielea şi oasele. Produceau bijuterii, textile, pantofi, piepteni.

Există chiar o legendă conform căreia la sfîrşitul secolului al IX-lea, începutul secolului al X-lea "temeliile" Angliei au fost puse de o mînă de soldaţi vikingi, care au renunţat la săbii în favoarea plugului. Dar de la vikingi ne-au rămas foarte multe legende. Chiar şi faimoasele Cronici Anglo-Saxone, scrieri din secolul al XIII-lea care condamnă în termeni extrem de duri cuceririle şi actele sîngeroase ale vikingilor, cuprind o serie de povestiri mai mult sau mai puţin adevărate.