Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul XX, cand a primit si numele de Machu Pichu.
In secolul XII, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriul in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. La fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au supus nu mai putin de 500 de alte etnii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa. Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricaui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era -arhitectural- comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Pichu. Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil.
La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in patra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion iau pus in evidenta toate insusirile.
De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Minos din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre
moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean (cel al reginei Hawara din Krokodilopolis, de exemplu) - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier.
Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca.. (Vom mai gasi astfel de ipoteze si de situatii "bizare" si in alte articole ale site-ului). Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Pichu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere ince de nepatruns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu