Un nor greu de praf se ridica in urma masinii ce se pierdea in josul strazii. Aceeasi strada care de-o parte di de alta e flancata de niste cutii de beton, nu mai inalte de 4 nivele, dar cu un numar considerabil de ferestre. Locuitorii le numesc "blocuri", mie imi amintesc mai mult de caminele studentesti din marile orase, doar ca astea, spre deosebire de cele care le memorez eu, sunt mai gri, mult mai gri, si afumate si mazgalite de "artistii" de cartier. Fiecare fereastra are o alta amprenta a trecerii timpului si a celor ce locuiesc dincolo de ea, fiecare fereastra are o alta poveste. Un amalgam de nori de fum postati pe zidurile de deasupra ferestrelor, rugina lasata de apa de ploaie si nuante de gri, formeaza "fatada" cutiilor de beton.
Cate o rafala de vant ridica la doua staturi de om desupra pamantului perdele grele de praf care face puii de oameni, ce rascolesc pamantul ca forma de joaca, sa se ghemuiasca razand. Sunt copii nascuti si crescuti aici, in ... mahala. Din motive pe care ratiunea umana nu le poate afla, Divinitatea i-a ales pe ei sa isi duca traiul aici. Sunt niste maini de oameni, cu parul ciufulit si fetele murdare...rad continuu si fac tumbe`n colbul ce ii inconjoara fara sa se gandeasca la faptul ca acasa ii va astepta o mustruluiala. Poate tocmai acesti copii stiu ce gust are copilaria. Cu toate lipsurile ei, cu toate neajunsurile ei, cu toate...nedreptatile ei.
Cate un caine "ros de vremuri" taie cu un mers țanțoș grupurile de copii, parca anticipand zecile de manute care il vor mangaia sau il vor altoi, dupa caz. Isi continua mersul sacadat si isi pastreaza coada sus, pesemne se simte membru al acestei comunitati si el.
Un ritm “oriental” acopera vuietul pe care il formau copii, cainii, masinile. Anunta venirea serii...
mahalaua petrece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu